Faptul că observ viața politică din RM fiind cel mai des în exterior îmi permite să am avantajul unei priviri dintr-o parte. Din această postură am remarcat în discursul atât al politicienilor moldoveni cât și al susținătorilor acestora câteva idei implicite pe care publicul în general le împărtășește fără să le pună la îndoială, le consideră niște adevăruri absolute. Aceste idei, cu statut de adevăr incontestabil, servesc și la luarea unor decizii importante.

Atunci când corespund realității, acestea pot contribui la luarea unor decizii juste, care să ducă la avansarea lucrurilor în societate. Dacă însă nu e vorba decât de niște prejudecăți, de niște mituri, ele vor sta fără îndoială la baza unor decizii proaste, păguboase pentru cei ce le iau.

Cu acest text, intenționez să încep prezentarea unor mituri care, în opinia mea, afectează într-o manieră importantă politicul din RM. Voi încerca să scriu cel puțin o dată pe săptămână câte un text dedicat unui astfel de mit. Primul mit pe care vreau să-l prezint este unul care circulă în mediile cu convingeri naționaliste. Este vorba de mitul despre „mâna Moscovei”.

Rusia face legea în RM

Se consideră că deși RM a obținut independența acum 20 de ani, orice decizie importantă pentru soarta acestui pământ se ia la Moscova. RM este, așa cum a fost și Moldova cronicarilor „așezată în calea tuturor răutăților„, un teritoriu disputat între marile puteri, dar încă dominat de Rusia. Rusia controlează situația politică din RM prin oamenii săi infiltrați în guvern, presă, societatea civilă, etc. Din cauza Rusiei, conform acestei poziții, s-a ratat integrarea în UE, în NATO și unirea cu România. Rusia este cea care ne blochează dezvoltarea economică și ne dictează, iată acum, ce fel de Președinte al RM să alegem. Astfel, conform acestei credințe, Rusia utilizează politicienii moldoveni în scopurile ei. În realitate însă, eu cred că lucrurile stau exact invers, politicienii moldoveni folosesc de fapt Rusia în scopurile lor.

Moldovenii sunt rusofili

Majoritatea moldovenilor, conform tuturor sondajelor și studiilor sociologice efectuate până acum, sunt rusofili. Celor mai mulți moldoveni le place cultura rusă, limba rusă, adoră emisiunile tv în rusă, ascultă cu deosebită plăcere șlagările rusești, urmăresc cu sufletul la gură ce fac vedetele din Rusia, cred în puterea statului rus, îi admiră pe președintele rus și pe primul minstru al acestei țări, mulți dintre ei merg să lucreze în Rusia deși sunt discriminați, exploatați și, uneori, chiar omorâți. Din această cauză, orice politician care vrea să câștige puterea în această țară trebuie să fie rusofil sau să facă alianță cu un partid rusofil. Datorită acestui fapt, și nu pentru că ar avea capacitatea să controleze deciziile politice luate la Chișinău, Rusia are încă o influență mare în RM.

Nu Rusia, ci interesele guvernează RM

Politicul moldovenesc a avut însă cu Rusia o relație ambivalentă. Astfel, chiar și actorii politici considerați parteneri fideli ai Rusiei au luat la un moment dat decizii deschis opuse intereselor Rusiei. Voronin deși ajunge la putere cu un mesaj prorusesc, când a avut interesul nu a ezitat să se împrietenească cu Băsescu, Iușcenko și Saakașvili și să respingă planul Kozak. La fel și Lupu, deși a obținut voturile inclusiv pentru că era considerat un politician prorus, atunci când, încurajat de Narâșkin, trebuia să facă alianță prorusească cu Voronin, el merge într-o coaliție cu antirusul Ghimpu.

Eu nu cred nici că Dodon, astăzi, ar fi păpușa fără voință a Moscovei, căci în realitate politicienii moldoveni iau deciziile lor nu în funcție de interesele Rusiei, ci în funcție de interesele lor. Deși nu trebuie să subestimăm dorința Rusiei de a menține RM în sfera sa de influență, nu e nevoie nici să cultivăm o atitudine defetistă față de aceste încercări. Iar pentru a înțelege ce se întâmplă cu adevărat în viața politică din RM, în opinia mea, trebuie să înțelegem mai întâi care sunt interesele actorilor politici locali, și în ce măsură acestea se conjugă sau nu cu cele ale marilor puteri. E timpul astfel să nu atribuim altora eșecurile noastre, ci să ni le asumăm și să încercăm să le depășim cu inteligență, fără să recurgem la mituri care să ne justifice lașitatea și incompetența.