Nu trebuie să fim naivi, ca și oriunde în lume, interesele sunt cele care guvernează RM. Democrația face însă ca interesele, individuale sau de grup, meschine și mai puțin meschine, să fie orientate spre binele comun prin două mecanisme: necesitatea de a nu pierde susținerea electoratului și necesitatea de a negocia. Aceste mecanisme nu au însă mare efect dacă nu sunt conjugate. Astfel dacă în cazul alegerii Președintelui țării, partidele ar trebui să negocieze între ele fără să ia în considerație opinia publică, rezultatul ar fi votarea unui președinte convenabil liderilor de partide, dar care să nu fie neapărat și unul agreat de cetățeni. Fără negociere însă, un candidat agreat de electoratul unui singur partid nu ar avea susținerea necesară pentru a fi ales. În asemenea condiții, nu atât existența unor interese ar trebui să ne sperie, ci mai ales eliminarea negocierilor și neglijarea opiniei publice.

Negocierile pentru a fi efective, trebuie să aibă loc în condiții de încredere. Pentru a mări această încredere, fiecare participant trebuie să meargă în întâmpinarea celuilalt cu pași care ar demonstra buna credință în negocieri. Acest lucru trebuie să-l facă mai ales cei care au o poziție mai avantajoasă. Paradoxul democrației este că acționând astfel, un actor politic nu pierde, așa cum pare la prima vedere, ci câștigă. El câștigă nu doar prin mărirea încerederii între parteneri, ci și la nivel de imagine atrăgând de partea sa opinia publică. Iar imaginea nu este ceva abstract, care poate fi construită datorită unei influențe asupra mass-mediei. În condiții de transparență, mai ales în era Internetului, nici o imagine decalată de comportament un este credibilă, căci comportamentul actorilor politici este oricând accesibil opiniei publice. Atunci când negociază, politicienii nu trebuie deci să uite ce va crede lumea despre comportamentul lor și deciziile pe care le vor lua.

Astfel dacă până acum PL și Președintele acestuia erau în cădere de imagine fiind bănuiți că doresc obsesiv să obțină postul de Președinte al Parlamentului cu orice preț, după ce apar informații că PLDM (și PDM?) nu acceptă candidaturile nepartinice foarte credibile pe care PL a acceptat să le ofere în schimbul cedării de către acest partid a postului de Președinte al Parlamentului, tendința se inversează. Zvonurile care se strecoară în presă despre respingerea de către Filat a unor candidaturi nepartinice bune propuse de Ghimpu devin însă credibile atunci când aceste candidaturi apar una după alta denigrate în presă cu informații absolut scoase din deget, cum ar fi exagerarea importanței unor declarații politice sau chestionarea unor proprietăți evident legale. În cazul dacă aceste lucruri se vor confirma, PL și Ghimpu vor crește în ochii alegătorilor, respectiv își vor mări ponderea în societate, iar PLDM și Filat își va deteriora poziția pierzând din imagine. Acest lucru se mai numește și efectul bumerangului sau căderea în groapa proprie săpată pentru altul. Pentru ca situația să devină win-win, toată lumea să câștige, este nevoie ca înaintarea candidaturilor pentru postul de Președinte, dar și respingerea acestora, să fie făcute cu bună credință și cu argumente prin care să fie promovat interesul acestei țări.